Bine te-am găsit!
Una din cele mai mari probleme ale omului este aceea de a nu reuși să-și controleze gândurile.
Sunt convinsă că și tu ai momente în care ai vrea să se oprească odată tot șirul acela de gânduri, care mai de care mai descurajatoare, însă ele continuă să vină la tine, ca o avalanșă de neoprit.
De unde vin aceste gânduri…e o discuție lungă. Nici eu nu am răspunsul complet la asta.
Știu doar că de multe ori, grămada de gânduri care îți vin pot să te stoarcă de energie, și să te facă să…nu mai faci mare lucru.
Amintește-ți chiar acum, ultima dată când ai luat decizia să faci ceva important pentru tine.
➡️ Ai mers înainte pe drumul decis de tine cu încrederea că vei reuși indiferent ce-ți iese în cale?
➡️ Sau ai fost asaltat imediat de gânduri de genul:
- “Dar dacă nu voi reuși…”
- “Dar dacă se întâmplă “X” lucru și nu mă voi descurca!”
- “Dacă deschid un business și ajung să dau faliment, să nu-mi pot întreține familia, să n-am ce mânca și să dorm în gară!!” (Cam asta e cea mai mare frică a celui care vrea să deschidă ceva pe cont propriu, nu? Asta, și pierderea timpului liber.)
Te-ai întrebat vreodată de ce facem constant asemenea scenarii legate de viitor?
Cineva spunea că avem un întreg studio de creație în cap!!
Facem lucrul acesta pentru ca să ne protejăm…din instinctul de supraviețuire.
Pentru că avem acest instinct de supraviețuire, încercăm să ne tot ferim de ceea ce ne-ar putea face rău.
Dacă ai aflat cel puțin odată în viața ta de faptul că cineva a deschis un business și a ajuns să-și piardă casa și să dea faliment, poate și-a pierdut și relația cu familia în tot procesul ăsta, o parte din tine vrea să se ferească de această situație, care, clar, nu e de dorit pentru nimeni.
E perfect normal să nu-ți dorești așa ceva.
Doar că, dacă aflarea acestei întâmplări te-a marcat emoțional destul de mult, se poate forma o convingere care să sune cam așa: “E periculos să ai un business!! E riscant!!”
Iar eu îți spun că așa ceva este doar un simplu produs al imaginației și al minții tale, și nu un adevăr în lumea reală.
Tu ai cu totul alte resurse și calități față de acele persoane care nu au reușit!!!
Niciodată nu vei ști de ce ești TU capabil, dacă nu pui mâna să faci efectiv acțiuni concrete!!
Mi-a scris într-o zi o doamnă pe grupul de Facebook:
💥💥 💥 “Această firmă e mândria mea. Înseamnă totul pentru mine. Autodepășire, control, dezvoltare, nervi întinși la maxim, lacrimi, bucurie, fericire, succes, dezamăgire, rezultate… Am trecut prin toate. O ador. “
Nimeni nu spune că antreprenoriatul este o plimbare în parc (deși poate fi chiar și așa, dacă asta vrei tu să crezi!!)
Însă categoric, acest statut, de a avea propria firmă, te schimbă radical.
Devii o altfel de persoană. Te dezvolți. Crești. Creezi. Îți descoperi resurse pe care poate nici nu știai că le ai!!
Antreprenoriatul este cea mai bună cale de dezvoltare personală, din punctul meu de vedere!!
Pentru că, dacă vrei ca firma ta să crească și să se dezvolte, TU trebuie să crești și să te dezvolți la nivele superioare, pentru ca să poți lua decizii noi, care să-ți aducă rezultate noi.
Firma ta este și arată exact așa cum ești tu dezvoltat în interiorul tău!!
Depinde foarte mult cum pleci în această călătorie a antreprenoriatului.
➡️Poți pleca cu gânduri de genul:
- “Va fi greu!”
- “Nu voi mai avea timp liber pentru familie!!”
- “În România e greu să ai un business!”
- “E periculos!! E riscant!!!”
➡️Sau poți pleca la drum cu asemenea gânduri:
- “Antreprenoriatul este o aventură!”
- “Este o cale prin care pot să mă dezvolt, și să reușesc să devin omul care depășește obstacole din ce în ce mai mari!!”
- “Este o sursă de adrenalină!”
(Apropo, acestea din urmă sunt gândurile și credințele mele legate de antreprenoriat.)
Este extrem de diferită atitudinea de a te feri de obstacole, și a fugi de ele ca de dracu’, sau de a le aștepta cu răbdare, curiozitate și încredere că vei învăța cum să treci peste ele!!!
Așa gândesc eu acum.
Îmi mai amintesc vremurile când tremuram de frică în fața laptop-ului, cu grămadă de gânduri negre în minte, și abia reușeam să scriu câteva rânduri.
➡️”Dacă X, dacă Y, dacă Z…”
Ei bine, au venit și obstacolele acelea de care mă temeam.
Și am trecut peste fiecare pe rând, descoperindu-mi niște calități remarcabile: anduranța, capacitatea de decizie rapidă și puterea extrem de mare de creație și generare de idei.
Bineînțeles că nu știam că eu am așa ceva!!
Acum știu, și aștept următoarele provocări cu mare interes și curiozitate.
❓ Cum poți face schimbarea de la frica de provocări la curiozitatea în așteptarea lor?
❓ Cum poți să-ți crești încrederea în tine și în capacitățile tale de a trece peste obstacole?
❓ Cum îți poți controla gândurile și să ți le păstrezi doar pe cele care te ajută?
Poate cunoști teoria arhetipurilor, a lui Carl Gustav Jung, sau poate că nu.
Foarte pe scurt, în fiecare din noi există diverse “roluri”, pe care le avem active, sau mai adormite.
➡️ Pentru femei, principalele arhetipuri sunt: iubita, amazoana, mama și femeia mistică (înțeleaptă);
➡️ Pentru bărbați, principalele 4 arhetipuri sunt: regele, războinicul, magicianul și amantul.
💥Amazoana în cazul femeilor, este independentă, plină de forţă, energie şi curaj. Nu suportă limitele, și se antrenează mereu să şi le depăşească.
💥Războinicul în cazul bărbaților, are un spirit plin de curaj, este neînfricat, își asumă responsabilitatea propriilor sale acțiuni și manifestă o autodisciplină exemplară.
Pentru un antreprenor, acestea sunt calități necesare și foarte utile!!
Fiecare femeie are în interiorul ei o amazoană, ce are acele calități, și fiecare bărbat are în interiorul lui un războinic exact cu acele caracteristici.
Aceste arhetipuri trebuie trezite și activate, ca să poți să manifești toate acele calități ale lor.
Mie îmi place foarte mult să lucrez cu aceste arhetipuri, și mi se par absolut fascinante.
Dacă vrei și alte resurse utile pentru tine, caută aici!
Cu prietenie,
Iulia Stanciu
Business Coach