Relaxarea și deconectarea sunt importante 🙂
Te salut!
Există o teorie cu stabilirea obiectivelor. O găsești în toate formele posibile.
Și în forma SMART, și cu panoul viselor în care desenezi sau îți lipești diverse, și prin “n” alte metode.
Se mai vorbește despre stabilirea planurilor anuale, trimestriale, lunare, și dacă se poate, pe fiecare zi în parte.
Chiar am întâlnit la un moment dat pe cineva care avea toată ziua programată pe ore. Inclusiv cina cu soția era trecută în calendar de la ora 19,00 la ora 21,00 seara. Nu râde, că nu e glumă. E “pe bune”.
Da, și eu am obiective. Multe și îndrăznețe, pe partea profesională.
Și da, și eu încă mai fac această greșeală imensă, de a avea în minte mult prea des, acele obiective. De multe ori, în așa-zisul timp de relaxare pe care mi-l acord, tot la strategii și planuri îmi zboară gândul. Și se cam alege praful de relaxarea mea.
Îmi amintesc de cuvintele unuia din mentorii mei:
😮 “Oamenii nu dau 100% nici măcar atunci când se relaxează!! Tot timpul sunt cu gândul în altă parte!”
De atât de multe ori mi-am dat seama de importanța relaxării și deconectării, în special în antreprenoriat. Acest drum este unul de cursă lungă, e un maraton, nu un sprint.
Și dacă nu-ți dozezi foarte bine resursele și energia, riști să nu mai treci linia de sosire.
De multe ori am simțit și eu oboseală și stres, până la nivele total inacceptabile pentru corpul meu. Și încă am forțat limitele dincolo, de dragul acelor obiective.
Chiar acum scriind…mă gândesc dacă nu cumva ne ținem cu dinții de niște obiective, mai mult din EGO…adică, dacă eu mi-am propus să fac X lucru până la data de Y, cum adică EU să nu reușesc…?
Și așa, tragem de noi până dincolo de limitele corpului fizic, doamne ferește să nu depășim termenul stabilit!!
Știam teoria…că nu contează doar destinația, ci contează și drumul până acolo.
Însă una e să știi doar, sau să citești din cărți fraza asta, și alta e s-o integrezi în interiorul tău și să-i simți adevărul în fiecare celulă.
Dacă te chinui pe drum, când ajungi la obiectiv ai toate șansele să fii deja nemulțumit și să nu-ți mai trebuiască. Tocmai pentru că ți-ai stricat poate liniștea, sau mai rău, sănătatea pe drum. Și atunci, la ce-ți mai folosește obiectivul atins în felul ăsta…?
Am povestit recent cu un client.
Are vreo 150 Kg. Se mișcă greu, se vede că obosește.
Dintr-una în alta, am ajuns să discutăm despre dezvoltare personală și Coaching.
La un moment dat, mă întreabă:
👉…”Oare de ce n-am eu motivație să slăbesc…?
Vreo oră mai târziu, aflasem de ce.
Avea și el un obiectiv, bineînțeles financiar.
Voia să genereze surse de venit pasiv și sigur, pentru ca să aibă o viață mai liniștită.
(Oare nu asta vrem toți…?)
Și între timp, are cel puțin 2 business-uri care-i ocupă tot timpul, stresul e la cote înalte zilnic, așa că…își găsește un refugiu în mâncare.
Uitase demult că lui chiar îi plăcea să alerge și să facă sport. Și tenis de masă.
Nu avea timp de toate astea.
Obiectivul e obiectiv!!
Ei bine…eu aleg să merg pe un alt drum, oarecum total contraintuitiv. Ți-l spun, poate ți se potrivește și ție, măcar o parte din el.
Pentru mine, aleg să îmi ofer des momente de relaxare 100%, să-mi încarc bateriile cum pot eu mai bine, și să mă deconectez total de partea profesională.
Măcar odată la câteva zile.
Pentru că energia cu care vin înapoi la muncă după o astfel de deconectare, este pur și simplu super productivă și benefică.
Îmi vin idei noi, viteza de implementare crește…
De fapt, știi ce o să fac de acum încolo?
Atunci când lucrurile devin din ce în ce mai tensionate în munca mea, atunci când simt că asta îmi scade nivelul de energie și stresul îmi varsă adrenalina în sânge…exact atunci o voi tuli pe tăcute în locuri unde să mă pot deconecta total.
Iar când mă voi reîntoarce la muncile profesionale, pun pariu că lucrurile vor avea o altă față. Pentru că, de fapt, de starea noastră interioară depinde cum vor arăta toate acele lucruri.
Am un feeling că metoda asta va funcționa foarte bine pentru mine.
La tine cum stă treaba cu obiectivele, relaxarea și deconectarea?
Ai găsit proporțiile potrivite pentru tine?
Dacă vrei și alte resurse utile pentru tine, caută aici!
Cu prietenie,
Iulia Stanciu
Business Coach