„Schimbarea este inevitabilă. Evoluţia, însă, este opţională”.-Anthony Robbins
„Nu putem deveni ceea ce vrem să fim dacă rămânem acolo unde suntem”. – John Maxwell
Conceptul de „dezvoltare personală” este unul foarte des întâlnit în ultimii ani. Oare ce reprezintă, mai exact…?
„Dezvoltarea personală include activități și experiențe care au scopul final de a îmbunătăți starea de conștientizare, dezvoltare a talentelor și abilităților personale, îmbunătățirea calității vieții și contribuirea la realizarea aspirațiilor și viselor personale”. – Wikipedia
Mai întotdeauna, omului îi lipsește ceva…am încercat să descriu în cuvinte ce i-ar putea lipsi unui om, însă cuvintele mele nu au fost suficiente. Așa că îți prezint pe scurt, toate nevoile omului, sub forma Piramidei lui Maslow (caut-o pe Google).
După cum ai observat, omul are foarte multe nevoi. Fiecare dintre noi ne aflăm pe undeva pe acea piramidă. Putem bifa o întreagă treaptă de nevoi care ne sunt satisfăcute, sau unele trepte, doar parțial. Totuși, nu ne dăm seama în fiecare moment de toate nevoile care ne sunt deja acoperite. Însă categoric, simțim, cu intensitate mai mică sau mai mare, ceea ce ne lipsește. Unii cunosc exact ce le lipsește. Alții, din păcate, nici măcar nu își pot da seama care sunt acele piese lipsă din puzzle.
După părerea mea, există trei categorii de oameni:
- Cei care sunt complet mulțumiți cu ceea ce au și cu ceea ce sunt. Aceștia nu au nevoie de dezvoltare personală. Eu am întâlnit însă extrem de puțini oameni din această categorie, tu cam câți cunoști?
- Cei care spun cuvinte de genul: „asta e viața”, „nu am ce să fac”, „așa trebuie să fie”, și continuă să trăiască cu tot cu lipsurile lor, nefericiți. Că doar… „așa e viața”;
- Cei care încep să se întrebe dacă nu cumva o fi vreo variantă să își acopere lipsurile din viață. Și încep să caute…pe la prieteni, rude, prin familie. Iar dacă aceste variante nu conduc către piesele lipsă din puzzle, nu renunță…se așează în fața calculatorului, și cu ochii luminați de speranță, deschid celebrul „Google” și încep să caute…articole, cursuri, webinarii, orice i-ar putea ajuta să ajungă să aibă un puzzle complet. Aceștia sunt consumatorii de dezvoltare personală.
Sper că tu faci parte din a treia categorie, a oamenilor care nu se resemnează cu toate lipsurile din viața lor, și decid să caute soluții pentru ca să le acopere. Eu am fost, acum vreo doi ani, în a doua categorie de oameni: cei care găsesc scuze. Acum, sunt pasionată de dezvoltarea personală, și ador să îmi descopăr treptat din ce în ce mai multe resurse pe care…practic nu le-am folosit niciodată. Pentru că nici măcar nu știam că le am !!! Însă, pe baza experiențelor trăite de mine, consider că în majoritatea materialelor de dezvoltare personală, abordarea este în general, una mult prea optimistă.
Cum ar fi să afli și niște lucruri mai puțin plăcute care pot să apară pe acest traseu al tău către o viață mai împlinită? Te-ai simți poate mai în siguranță, și cu mai mult curaj, dacă ai ști la ce să te aștepți? Eu am hotărât să-ți spun aceste lucruri prin care am trecut, sper să te ajute în viitor, și să poti lua cele mai bune decizii pentru tine.
Iată pericolele…
- Atunci când ajungi să te descoperi cu adevărat, fără influențele celor din jur, te poți trezi în oricare (sau și mai rău, în toate) situațiile următoare
- să simți că nu te mai potrivești cu job-ul tău actual,și că locul tău nu este acolo;
- să simți că locul tău nu mai este lângă partenerul de viață,și că între voi a apărut o prăpastie imensă;
- să simți că nu te mai regăsești în grupul tău de prieteni.
- Când pornești pe drumul dezvoltării personale, vor fi momente în care va trebui să ieși din zona ta de confort (asta dacă într-adevăr îți dorești dezvoltare personală pe bune). Eu nu cred ca există dezvoltare personală în interiorul zonei de confort iar ieșirea „dincolo” de limitele tale poate să fie extrem de neplăcută. Vor fi momente în care te vei simți mai rău decat la începutul călătoriei tale, și din acest motiv, cei mai mulți renunță și spun că dezvoltarea personală nu are efect!!!
- Dezvoltarea personală nu este ieftină! Pentru a ajunge să ai într-adevăr rezultate vizibile și substanțiale, e nevoie să îți găsești acei mentori sau traineri cu care simți tu că rezonezi foarte bine, și să le permiți să te însoțească în afara granițelor zonei tale de confort. Știi foarte bine că nu vei ieși singur din acea zonă călduță și plăcută a confortului! Oricâte cărți și articole ai citi, este foarte puțin probabil să te iei tu pe tine de urechi și să te scoți în afara zonei de confort. Iar acei mentori sau traineri care scot oamenii din zona lor de confort, și sunt lângă ei în tot acest proces, de regulă nu sunt ieftini deloc.
- Dezvoltarea personală necesită timp! Dacă ești în căutare de soluții magice, nu căuta la capitolul „dezvoltare personală”. Dacă vrei într-adevăr să te dezvolți ca și persoană, e nevoie să treci prin mai multe procese, unde cel mai probabil ți se vor distruge convingeri care te limitează. Și de câte ori ți se distruge o convingere puternică, e nevoie de timp pentru ca să-ți adaptezi viața la noua realitate, și anume va trebui să înveți cum să funcționezi fără acea convingere.
- Un alt pericol este să… ajungi să te vezi exact așa cum esti, să îți vezi toate defectele tale, toate lucrurile care nu îți plac la tine, toate convingerile care te împiedică să ajungi unde vrei. Și momentul acesta poate fi destul de neplăcut, pentru că o să trebuiască să accepți că totuși… nu ești perfect, așa cum de multe ori vrei să pari în exterior.
- Mai există pericolul să nu te mai poți opri, să vrei să afli din ce în ce mai multe lucruri, despre tine și despre cum funcționează oamenii din jurul tău. Să vrei să îți atingi potențialul maxim, și dorința asta poate să-ți apară pe măsură ce descoperi cât de multe lucruri poți face de fapt.
Dacă vrei și alte resurse utile pentru tine, caută aici!
Cu prietenie,
Iulia Stanciu
Business Coach