Bine te-am găsit!
Acum vreo săptămână, am lansat o provocare cititorilor mei.
De vreo jumătate de an, tot scriu despre credințe legate de bani. Iar în perioada aceasta, mi-am amintit de o credință din copilăria noastră.
Îți amintești cum era viața ta de copil, când credeai că există Moș Crăciun?
Și cum a fost când ai aflat că Moșul nu există? Ce ai simțit atunci, și cum s-a schimbat lumea ta din acel moment?
Și credința legată de existența lui Moș Crăciun este tot o credință, la fel ca și credințele legate de bani, sau de oricare alte domenii ale vieții noastre. Iar modul în care funcționează toate aceste credințe este același, în fiecare domeniu.
Așadar, aceasta a fost provocarea pe care am lansat-o celor care citesc ceea ce scriu. Să își amintească acel moment când au aflat că Moș Crăciun nu există, și să povestească ce au simțit și ce s-a schimbat în viața lor de atunci înainte.
Las aici poveștile pe care le-am primit, să le citești și tu, și să îți amintești de copilărie!
Povestea 1
“Aveam vreo 7 ani. Eu știam ca în 6 decembrie dimineața găseam în/pe ghete cadouri de la Moș Nicolae. Era sentimentul acela de răsplată/iubire pentru lucruri care trebuiau făcute deși nu îmi făcea o deosebită plăcere să le fac: să fiu “cuminte” (după standardele spuse de părinți), să iau note bune, să îmi curăț ghetele (deși știam că imediat ce ies din casă pe uliță sa merg la școală se murdăreau din nou), să îmi pregătesc hainele și ghiozdanul pentru școală, etc. În acea seară de 5 decembrie mi-am curățat și făcut cu cremă ghetele și le-am pus conștiincios lângă ușă. Apoi am mers la dulapul cu haine, și, ce să vezi: în spatele stivei de haine, erau cadourile care trebuiau sa fie în ghete a doua zi. Nu am spus nimic, dar am stat aproape toată noaptea treaz să îl întreb pe Moș de ce s-a abătut de la programul stabilit. În schimb l-am privit pe tata cum făcea tiptil pe Moșu la 5 dimineața. Am înțeles atunci că răsplata/iubirea venea de la cei dragi și nu de la un personaj din poveste. De atunci mă uit în fiecare dimineață de 6 decembrie în ghete să retrăiesc sentimentul din copilărie de răsplată/iubire de la cei dragi”.
Povestea 2
“Aveam vreo 5 ani, după sărbătorile de Crăciun am demontat bradul de Crăciun împreună cu familia și globurile le-am pus în cutii.
Anul următor am observat că aceleași globuri sunt pe pomul de crăciun.
Am căutat cutiile care erau goale.
M-am mirat că aceleași globuri sunt pe pomul de Crăciun ca anul trecut.
Le-am spus părinților că mi se pare foarte ciudat acest lucru.
Următorul an înainte de sărbătorile de iarnă am căutat prin dulapuri și am găsit o păpușă mare într-o cutie. Era păpușa care vroiam să o cumpere mama pentru mine. Mă gândeam de ce nu mi la dat.
Ia sa vezi că a venit ziua de Crăciun și păpușă era sub brad. După care i-am spus la mama că înainte am găsit-o în dulap și “tu ești Moș Crăciun”.
Povestea 3
“Cum am aflat că nu există Moș Crăciun? Am o soră mai mică cu 3 ani decât mine. În fiecare an, nu știu cum făcea tata, de unde avea costum și sac rosu cu pachete, dar venea cu cadouri. Noi, fascinate de acel sac mare din care scotea el cadourile. Avea o masca pe față, de moș Crăciun. În fiecare an, spunea că pleacă la o mătușă în vârstă din diverse motive. Niciodată nu era acasă când venea Moșul. Dar, cum ei și soră-mea aveam obiceiul de a cotrobăi prin casă, doar doar găsim vreun semn ceva, într-un an am găsit masca într-un dulăpior mic în sufragerie. Așa dezamăgite am fost amândouă, de nu-ți poți imagina. Dar, cu toate astea, mie dintotdeauna mi-au plăcut poveștile frumoase. Cred în energii pozitive, în legea atracției, în faptul că singuri ne atragem lucrurile frumoase sau urâte în viața noastră. Îmi place să-mi bucur fetele mele de sărbători. Cea mare are 18 ani. A crezut în Moș Crăciun foooarte mulți ani. Deși copiii discutau la școală că nu există, i-am demontat de fiecare dată. Știe ca noi suntem, normal, dar niciodată nu a știut ce și când. Doar că mă bucură enorm faptul că așteaptă amândouă, cadourile de Crăciun. Și sunt fericită pt. bucuria lor. Îmi plac poveștile frumoase. Și nu neapărat de sărbători. Din viața de zi cu zi. Și vreau să fiu un exemplu pt. fetele mele. Și reușesc.
Nimic nu ne împiedică să credem în fapte bune, bucuria pe care le-o facem celorlalți, în povești cu final fericit, în relații frumoase, în fericire. Așa că indiferent că sunt sărbătorile de iarnă care ne aduc aminte de copilărie, de bunici, de timpurile pe care le-am trăit noi, indiferent că este sărbătoarea de Paște, toate au farmecul lor. Și faptul că aducem bucurie în sufletele celor dragi și nu numai, asta este mulțumirea și bucuria din sufletele noastre de copii. În toți există un suflet de copil. Ne bucuram și noi pt. anumite lucruri, chiar dacă mai puțin lipsite de importanță pt. alții. Doar că trebuie să ne cunoaștem foarte bine și să fim fericiți pt. ceea ce suntem, ce avem și ce oferim.
Așa că aștept ca și fetele mele, cadoul sau cadourile de Crăciun. Am fost cuminte! 😘😘”
Povestea 4
“În copilăria mea îmi amintesc că bunicul meu era cel care ,,juca rolul,, de Moș Crăciun. Avea un anumit talent, reușea cumva să își schimbe vocea, că o vreme nu știam că este bunicul. Până într-un an când bunicul s-a îmbolnăvit și a trebuit să ,,joace rolul,, tatăl meu, însă l-am recunoscut după voce, apoi mi-am amintit că în alți ani când venea Moșul, bunicul nu era prin preajmă. Nu le-am zis decât peste câțiva ani, când, fiind mai mare, găseam cadourile sub brad și îmi spuneau că a trecut Moșul și le-a lasat. Dar cel mai mult îmi amintesc atmosfera de atunci, bucuria cu care întâmpinam Moșul, cum îmi pregăteam din timp o poezie și cu câtă bucurie și nerăbdare desfăceam cadourile și priveam chipurile vesele și pline de iubire ale părinților mei, mulțumiți de reacția mea când observam că am primit jucăria pe care mi-o doream. De fapt, acest gen de emoții pline de bucurie, dragoste, sacrificii ale celor dragi ne vor rămâne mereu în minte, în suflet, ne clădesc ca oameni pt. ca și noi pe viitor când vom avea propriii copii, să le oferim și noi, înainte de cadourile materiale, acele priviri calde și pline de dragoste, sacrificii, să îi facem să se simtă iubiți, ocrotiți, apreciați”.
Povestea 5
“În cazul meu, părinții mi-au povestit că aveam 2 ani, când bunica mea, întruchipându-l pe Moș Crăciun și cu vocea schimbată, discuta cu mine ca de la…Moș Crăciun la copil.
Privindu-i costumația, am întrebat dintr-o dată:
– Ăsta nu e șorțul mamii mare?
Se ițise o parte din el de sub costumația improvizată.
Nu pot să spun că acela a fost neapărat momentul în care n-am mai crezut în Moș Gerilă (că așa-i spuneam lui Moș Crăciun pe-atunci), știu, însă, că tot pe el l-au făcut vinovat toți ai casei de confiscarea sticluței cu lapte, pe care eu o numeam “ganga” și de care nu mă lipseam nici noaptea, căci ținea loc de alăptat. Am fost înțărcată la 7 luni și la doi ani, toți ai casei au considerat că e bine să mă debarasez și de “ganga”, fiindcă Moș Gerilă a zis că-s ” fată mare de-acum”. De această dată, Moș Gerilă era un vecin, pe care nu-l cunoșteam și care mi-a confiscat sticla, fără drept de apel.
Mama îmi povestea că i-a fost atât de milă de mine când a intrat în casă și a văzut cât eram de tristă, dar metoda lor a funcționat.
În încheiere, țin să spun, că, indiferent de vârsta la care am știut că moș Crăciun nu există în realitate, apreciez mult faptul că părinții se străduiau să ne-aducă daruri de sărbători și că acest lucru le făcea speciale.
Mulțumesc, Iulia, pentru că mi-ai dăruit posibilitatea de a povesti trăiri din copilărie, de a mă bucura de amintirea sărbătorilor de-odinioară și de a împărtăși cu tine și, poate, și cu cititorii tăi, duioșia și candoarea vârstei fragede.
Te îmbrățișez cu căldură!”
Povestea 6
“Bună, om fain! M-am hotărât sa intru și eu în provocarea ta. 🙂 M-am născut în urma cu 28 de ani, cu o luna înainte de Crăciun. Nu am reușit în copilărie să mă bucur prea mult timp de existenta Moșului. 😌Țin minte și acum, cu două-trei zile până la așteptatul moment, plângeam în hohote, nu-mi amintesc motivul, iar mama a scos din dulap o păpușă de mărime medie, îi simt și acum parfumul de sărbători.
“-Nu mai plânge, uite ca să-ți treacă îți arat ceva, tu ești mai mare ca fratele tău și sigur știi că eu sunt adevăratul Moș!”
Fraza asta mi-a rămas coșmar o vreme…
Să-ți spun un secret:😉Acum, copilul din mine, crede cu tărie ca Moș Crăciun este cât se poate de real. Secretul ăsta îl spun uneori și copiilor sceptici în existența Lui.
” -Ce zici năzdrăvane, Moșul exista?”
Dacă răspunsul este negativ, îi răspund tot cu o întrebare: 😌
“-Atunci, cine ne face să dăruim, fie și în această perioadă?” 🤔
Crede-mă, mereu funcționează! 💗🤗
Magia sărbătorilor să vă învăluie sufletele, creionând fericirea adevărată în simțirile tuturor!”
Povestea 7
“Iarna în care am aflat că nu există Moș Crăciun
🎄☃️Iubesc, de când mă știu, sărbătorile de iarnă: luminițele colorate, colindele, cadourile de Crăciun, bradul, vitrinele în perioada asta a anului, zăpada, agitația de dinainte de sărbatori, tihna de după…și, bineînțeles, pe Mooooș Crăciuuuun!
🎅Îl iubesc dintotdeauna, de când eram mică și mi se părea atât de interesant, cu căciula lui roșie, barba albă și – contrar așteptărilor, fără burtă – toți Moșii care au venit la mine în copilărie erau slabi 😊 Mereu am fost foarte curioasă din fire, puneam o mulțime de întrebări atât Moșului, cât și părinților – despre Moș. Mereu încercam să stau trează până târziu în noaptea de Ajun, dar nu știu cum se făcea că Moșul găsea de fiecare dată exact momentul în care ațipeam și atunci îmi lăsa cadourile sub brad.🎁🎄
🍭Aveam în hol un dulap mare care stătea mereu închis. Era dulapul MAGIC, pe care mama îl deschidea din când în când și de acolo scotea câte o ciocolată, bomboane, banane, napolitane cu ciocolată Margareta, niște chestii păroase care au stat o zi întreagă pe masa din sufragerie și despre care îmi spusese că sunt cartofi otrăviți, ca să nu-i mănânc fără soră-mea – am aflat ulterior că se numesc kiwi 🥝. Tot ce era super bun de mâncat se afla, sub cheie, în dulapul minunat. Numai eu știu cât mă învârteam în jurul lui, încercând să mă uit pe gaura cheii, să miros, poate-poate mi-oi da seama ce mai e bun pe acolo.
🔐Într-o seară, pe când aveam vreo 7 ani și tot auzeam zvonuri de la prieteni cum că Moș Crăciun ar fi de fapt mama și tata, nu știu cum s-a întâmplat că dulapul a fost uitat descuiat, iar eu eram singură acasă. L-am deschis cum deschizi poarta spre o altă lume, iar înăuntru era ca în peștera comorilor din “Ali Baba și cei 40 de hoți”. 🍫🍬🍭 Bomboane de pom, ciocolată, cutii albastre de glucoză, napolitane, portocale, banane verzi (și acum îmi plac bananele verzi), raiul pe pământ, ce mai. Mi-a fost frică să iau ceva, îmi imaginam că mama știe fiecare lucru care e acolo și că ar observa dacă sustrag ceva.
🖋Dar am luat un pix și am făcut semne pe câteva dulciuri (câte un punct). Ce credeți că mi-a adus Moșul de Crăciun? Dulciurile însemnate! Îmi amintesc că nu am fost dezamăgită, am fost chiar încântată că am făcut o mare descoperire, mi se părea că în urma “investigațiilor” mele am elucidat Marele Mister. Stiu că mama se tot mira că m-a dus capul să fac asta, iar eu am luat-o ca pe o laudă, așa că m-am bucurat o dată în plus.
Dulapul a rămas un Everest de cucerit pentru mine – în timp, am învățat să îl deschid cu o agrafă, mai ceva ca în filmele de acțiune – agrafă care m-a ajutat, mai tarziu, să deschid și lacătul de la telefonul cu disc 😉
🌟O prietenă dragă mi-a spus că, atunci când a întrebat-o copilul ei dacă există Moș Crăciun, i-a răspuns că Moșul e ca Dumnezeu: dacă alegi să crezi în el, există, chiar dacă nu îl vezi.
🌈Acum, cred tare că Moș Crăciun este o stare de spirit, o emoție, o îmbrățișare, un gând bun, bucurie”.
Sunt frumoase aceste povești, nu? Fiecare, cu farmecul ei, și parcă simți emoțiile trăite de cei care le-au scris.
Le mulțumesc tuturor celor care mi-au scris, pentru că mi-au făcut și mie o bucurie! De a citi aceste povești, și de a le da viață să circule prin lume, și să aducă zâmbete pe chipurile oamenilor!
Sărbători de poveste vă doresc!
Iulia